KSAB - Analiza nevoilor de formare pentru grupul profesional - Learning Ecosystem
Skip to content
Vizualizare calendar

KSAB - Analiza nevoilor de formare pentru grupul profesional


Curs
Cristian Negut
Pentru informaţii despre cum să vă înscrieţi într-un curs, apăsaţi mai jos.
Contactează-ne

KSAB este instrumentul care ajută organizațiile să identifice nevoile specifice de formare pentru oameni, care să răspundă provocărilor cu care se confruntă și să găsească cea mai bună soluție de motivare profesională pentru angajați.

Descrierea

Pe baza experienței în formarea adulților de peste 20 de ani, Learning Ecosystem a construit un instrument de analiză în grup care facilitează identificarea nevoilor de formare ale echipelor din cadrul unei organizații. Odată identificate atent și structurat, va fi posibilă construirea răspunsurilor adecvate la provocările organizației din următoarele 24 de luni (2 ani).

Prin această analiză, se realizează o investigare completă a nevoilor de formare în raport cu schimbările și procesele din cadrul locului de muncă și al organizației, așa cum sunt ele percepute atât de angajator, cât și de angajați / voluntari / interni.

Obiectivul acestui atelier este ca - prin contribuția fiecărui participant - să identificăm care sunt nevoile de formare ce răspund principalelor provocări ale echipei / departamentului / organizației pentru urmatoarele 24 de luni (2 ani).

Metoda este documentată de The McGraw-Hill Companies © 2001, și îmbunătățită pe bază experiențială de Learning Ecosystem srl. Noi am transformat-o dintr-un simplu chestionar de verificare într-un proces complex și foarte puternic de explorare a cunoștințelor, abilităților, comportamentelor și atitudinilor existente, precum și a celor ce sunt necesare a fi dobândite pentru a face față provocărilor ce stau în fața organizației.

Metoda constă în realizarea unui interviu de 30' - 1 h, cu șeful direct al grupului investigat și un atelier de 3-4 ore la care participă întreg grupul investigat.

Cui se adresează?

Acest program de evaluare se adresează liderilor și echipelor lor care știu ce provocări profesionale au în fața lor și doresc să afle care este cel mai bun program de formare de cunoștințe, abilități, dar mai ales, comportamente care să susțină abordarea tuturor acestor provocări cu succes. De asemenea, programul răspunde liderilor care doresc să își motiveze angajații cu un plan personal de dezvoltare la locul de muncă.

Rezultatele obținute

În urma analizei compania primește un raport detaliat cu rezultatul analizei:

  1. Raport analiza de nevoi formare în grup profesional - este raportul narativ privind analiza nevoilor si recomandările făcute.
  2. Raport anexa 1 - harta rolurilor în echipă și recomandările de formare a grupurilor de lucru.
  3. Raport anexa 2 - harta reacțiilor față de conflict/schimbare și recomandările privind implementarea schimbărilor.
  4. Raport anexa 3 - atuurile organizatiei așa cum au fost ele identificate de echipă și management, recomandări de atenuare a diferenței de percepție între echipă și management.
  5. Raport anexa 4 - provocarile organizației așa cum au fost ele identificate de echipă și management, recomandările de atenuare a diferenței de percepție între echipă și management.
  6. Raport anexa 5 - descrierea fazelor de implementare a planului de formare (detaliat în raport)
  7. Raport anexa 6 - descrierea logică a formărilor.
  8. Raport anexa 7 - descrierea bugetului de formare necesar.

Totodată, fiecare participant știe la finalul acestui proces:

  1. care sunt exact provocările estimate a-i influența munca în următoarele 24 de luni
  2. ce pregătire are nevoie pentru a le putea face față
  3. ce tip de ajutor extern primește pentru a avea succes.

Investiția

Prețul este calculat pentru un grup de maximum 20 persoane. Pentru grupuri mai mari se vor face mai multe întâlniri succesive.


Nivelul de abordare a formării

  • La formare este necesar să participe tot managementul companiei (directori, coordonatori, vicepreședinți, președinți)

Întâlnește-ți formatorii:

Cristian Neguț     Cristina Elena Neguț   


Lecții

Participanții au la dispoziție mai multe module de formare, numite generic Lecții.
Apasă butonul Lecții de deasupra acestei descrieri și poți vedea toată curicula propusă și pusă la dispoziție în această formare. Lecțiile sunt la dispoziția participanților timp de 14 zile.

Activități și exerciții practice

Formarea cuprinde activități practice, teme pentru acasă sau exerciții menite să identifice nevoile de formare, pas cu pas. Participanții au acces 24/7 la activități, teme și exercițiile practice pe perioada formării.

Conformitate

Conformitatea este o facilitate utilă pentru organizațiile care doresc să se asigure că mențin un standard minim de calitate la nivelul angajaților instruiți. Astfel, angajații pot reface analiza nevoilor de formare la fiecare 2 ani. Acest lucru se întâmplă pentru că organizația se află într-un mediu în permanentă schimbare și care necesită a face față la noi provocări.

Microlearning

Microlearning înseamnă folosirea unor calupuri de concepte relativ scurte ce pot fi parcurse în 5-10 minute spre deosebire de prezentările extinse ce necesită 1/2 - 1-2 ore. Această abordare este ideală în soluționarea multor situații din practica de zi cu zi, legată de conceptul respectiv. De aceea, este foarte apreciată de practicieni sau de cei care se formează la locul de muncă. Utilitatea practică se vede cel mai bine la cei care folosesc microlearning drept instrument de acompaniere a deciziilor sau soluționare a situațiilor din activitatea lor.


Suport tehnic în română personalizat

Participanții au acces 24/7 - pe lângă suportul tehnic al MATRIX LMS - și la suport tehnic din partea Learning Ecosystem direct în limba română. Totodată, participanții au la dispoziție tutoriale video în limba română pentru toate facilitățile oferite de platformă.

Integrare

iCloud: Formarea permite încărcarea documentelor și atașamentelor direct din contul personal al participantului. Acesta poate folosi Google Drive, GSuite, OneDrive sau OneDrive for Business.

Traducere automată: Participanții au posibilitatea de a opta pentru limba în care doresc să folosească meniurile din platformă și în care să primească suportul tehnic.

Logare cu un singur cont: În acest moment participanții se pot loga în platformă folosind propriul cont Google.

Iată schița clasei:

1. Introducere

Ce este Analiza nevoilor de formare în grup profesional?

Ce pot face în această platformă (opțional doar când ai nevoie de ajutor)
Ce am eu de făcut concret?

2. Roluri și reacții

Identificarea posibilelor roluri în echipă și a tendinței de reacție la conflict.

Roluri în echipă
Testul Belbin
Strategii față de conflict
Raportarea la conflict
Chestionarul Q12

3. Raport

Rapoartele analizei nevoilor de invatare in grup profesional.

Tendinte in formare
Obținerea acordului pentru formare
Înapoi sus